Daniel Smeadă, PR manager al Astra Sport Bets, spune că vor mai trece zece ani până când piaţa românească va ajunge la maturitate. Idealul este piaţa britanică, unde pariurile sunt taxate ca orice activitate economică.
„Financiarul”: Cum arată piaţa agenţiilor de pariuri sportive din România?
Daniel Smeadă: Vorbim despre trei pieţe: cea a operatorilor privaţi, care funcţionează pe baza unei licenţe emise de Ministerul de Finanţe, este piaţa de pariuri on-line si mai este acea parte de piaţă reprezentată de operatorul naţional Loteria Română – Pariloto. Desi au acelasi segment de public, acestea operează după alte reguli si principii. Piaţa pariurilor private are o tradiţie de aproape 13 ani în România. Prima firmă pe piaţă a fost o societate pe acţiuni din Cipru – Soccer Int SA. Acum, toţi operatorii sunt SRL-uri. Pentru a intra pe piaţă, trebuie o licenţă si mai multe aprobări din partea Ministerului de Finanţe. Nivelul de taxare este foarte ridicat, ceea ce împiedică o dezvoltare în ritm normal. În momentul de faţă, este acoperită cam o jumătate din potenţialul de piaţă. Nu sunt prezenţi jucători foarte importanţi de pe piaţa mondială de pariuri. Ca afluenţă, este o medie lunară de aproape un milion de persoane care intră în agenţii, iar media pe un bilet pariat este între 1,5 si 2 euro. Biletele sunt mai multe decât persoanele care pariază. Se pot paria si cinci milioane de bilete într-o lună, depinzând si de numărul de evenimente care sunt în desfăsurare.
Ce încasări au casele de pariuri?
Media încasărilor lunare este de zece milioane de euro, pe segmentul caselor de pariuri private. Sunt luni în care ai vârfuri de încasări si sunt si luni „moarte”, în care nu ai evenimente sportive. Operatorii privaţi rămân cu foarte puţin din încasări, aproximativ 3% profit net. Aproape 70% din încasări se întorc la clienţi ca premii, 15% se duc spre taxa de licenţă, 10% merg la Ministerul Muncii pentru timbrul social, iar 2% se duc spre Ministerul Culturii, ca taxă pentru monumente. În plus, 3% din profit se duce către taxa de cinematografie. Cea mai urâtă interpretare este impozitarea cu 16% a profitului net, dar nu mai puţin de 5% din încasări – nu este o normă clară.
Este un domeniu suprataxat?
Este un domeniu hipertaxat, care nu permite reinvestiţia. Majoritatea investiţiilor au fost făcute cu banii companiilor. Media pentru activarea unei locaţii este în jur de 30.000 de euro: deschiderea, promovarea, salariile, dotările si chiria. Amortizarea investiţiei se face foarte greu. De asta se si încearcă o îmblânzire legislativă. De vreo patru ani sunt discuţii cu organele statului pentru o adaptare la legislaţia europeană, care consideră acest domeniu ca o activitate economică normală. În principiu, este o activitate economică normală, pentru că este diferită de celălalt palier – jocurile de noroc. Aici nu decizi tu cât câstigă clientul, decide evenimentul sportiv. Nu decizi tu câţi participă la jocul respectiv, nu decizi un fond de premiere. Toate se împart în funcţie de piaţă, este ca o bursă, în care poţi să ajungi la limită.
Amortizarea investiţiei
În cât timp poate să-si amortizeze investiţia o agenţie de pe piaţa românească?
În aproape cinci ani. O agenţie ar trebui să aibă cel puţin 300 de locaţii ca să poată rezista pe piaţă.În afară de faptul că e un serviciu pe care îl oferi, activitatea are si o marjă de entertainment foarte mare, pentru că nu se joacă sume mari. Nu am auzit de oameni ruinaţi din cauza pariurilor. Media este de 1,5-2 euro, este distanţă mare între începutul si finalul unui eveniment, se joacă ponderat, nu există curbe de miză. E si din cauza impozitării câstigurilor de peste 600 RON, într-o zi, cu 20%.Impozitul creste progresiv la 25%, la câstiguri de peste 10.000 RON. Impozitarea se face prin reţinere la sursă.
Automat, nimeni nu îsi permite să mizeze o sumă mare. Dacă o face, o face pe mai multe bilete si e foarte greu, în momentul în care câstigi, să stai trei săptămâni să-ţi iei câte 400 RON pe zi. Este si specificul din România, unde nu se fac pariuri pe unul sau două evenimente. Majoritatea pariurilor sunt între trei si cinci evenimente, dar pot merge până la numărul maxim pe care-l pot trece pe bilet. În ţările cu tradiţie, deja se merge cu unul până la trei evenimente pe bilet.
Care este poziţia Astra Sport Bets pe piaţa din România?
Astra Sport Bets este liderul pe piaţa pariurilor sportive, cu o cotă de peste 60%. Este si cel mai vechi operator din România, ceilalţi sunt încă la faza de investiţie sau încearcă să aducă ceva nou pe piaţă. Pentru 2008, ritmul estimat de dezvoltare este aproximativ 20%, iar ca număr de locaţii se va ajunge la 500. În acest moment, avem 394 din locaţii, ceea ce înseamnă aproape 50% din piaţa privată.Specificul Astrei este că are si cea mai mare ofertă, si cele mai multe pariuri. Sunt pariurile prin sms-uri, care sunt exclusiv la Astra, sunt pariurile pe cursele de câini, pe care le mai operează doar Wettpunkt în câteva locaţii. Astra este singura companie cu acoperire naţională, inclusiv în orasele sub 50.000 de locuitori. Profilul unui client este clar din mediul urban, venituri medii, informat. Publicul este format în proporţie de 99% din bărbaţi.
De ce investiţii este nevoie pentru a ajunge la 500 de agenţii?
Depinde de genul de locaţii. Nu poţi să ai un plan de investiţii pe care să-l respecţi – cresc chiriile, apare potenţial de piaţă în zone pe care înainte nu le luam în considerare. Depinde si de ce fel de servicii vrei să oferi pentru că, dacă oferi doar pariuri, ai nevoie de aproape 40 metri pătraţi, dacă mai oferi si curse de câini sau de cai, atunci ai nevoie de spaţii mai mari pentru vizionare si pentru pariuri live – până la 100 de metri pătraţi. Ca o marjă, este vorba de minimum cinci milioane RON pentru deschiderea de noi locaţii.
Ce influenţă va avea Campionatul European de fotbal asupra cresterilor?
Fiind un eveniment major, Euro 2008 aduce mai multe tipuri de crestere. În primul rând, creste numărul de vizitatori din agenţii, pentru că apar asa-zisii jucători de eveniment – oameni care sunt atrasi mediatic si atunci se duc si ei cu 20-30 de lei într-o agenţie. Pe acest segment poate fi o crestere de la 40% la 100% faţă de afluenţa medie. Dintre acestia, se fidelizează între 3% si 5%. Pentru luna iunie ne asteptăm la o crestere de 30% a încasărilor caselor de pariuri faţă de lunile de vârf din restul anului – septembrie si octombrie.
Care vor fi cresterile de încasări?
Aici avem o variabilă importantă – echipa naţională. Dacă echipa are un traseu mai lung, vor fi si încasări mai mari. Din experienţele anterioare, românii nu vor paria din prima fază pe echipa naţională. Ei preferă asa-zisele pariuri neutre – câte goluri se marchează, dacă Mutu marchează primul gol sau numărul de puncte care se vor obţine la nivelul grupei. După primul meci, în funcţie de evoluţia echipei, ori se menţine genul acesta de pariuri, ori se trece la pariuri direct pe echipa naţională – de semn sau de scor. Jucătorii de eveniment pun ce cred ei, nu merg după o logică anume, majoritatea fiind si începători. Depinde mult si de anteposturi – pariurile pe câstigătoarea competiţiei sau pe faza la care se opreste o anumită echipă. Dacă ai niste pariuri foarte bune puse pe prezenţa în semifinale a Italiei, Germaniei sau Franţei nu mai are rost să vii să strici pariul de bază cu pariuri de eveniment.În acelasi timp, dacă nu apar cel puţin trei surprize, casa este condamnată la o pierdere de 50% din ce se mizează. Euro 2008 este un eveniment foarte bun din punct de vedere mediatic, al marketingului, dar nu este un eveniment profitabil pentru casele de pariuri pentru că, dacă se respectă favoriţii, trebuie să plătesti. La Mondialul din 2006, casele din România au avut pierderi de câteva zeci de milioane de RON. Iar dacă Brazilia nu era eliminată în semifinale, pierderile ar fi fost mult mai mari.
Se joacă „pe informaţie”
Ce influenţă are ascensiunea echipei de fotbal CFR Cluj asupra pieţei pariurilor? Prima ligă din România nu este încă matură pentru pariuri. Abia de vreo doi ani au început să se accepte pariuri speciale pe Liga I. Din statistica pe care am urmărit-o, nu se joacă pe echipă, se joacă pe informaţie. Ar fi un vârf pe pariurile pe Steaua, Dinamo, Rapid, Craiova – echipele care au si cei mai mulţi suporteri, dar nu este o piaţă care să conteze atât de mult. CFR-ul nu a fost cotată încă pentru LC, dar nu cred că o să fie un pion important.
Ce înseamnă o piaţă matură?
Înseamnă o piaţă cum este cea din Anglia. Acolo e un paradis al pariurilor. Este foarte mic procentul englezilor care nu pariază. Tendinţa este să te duci la un moment dat să pariezi pe ceva – că va fi Blaga primar, că va ajunge omul pe Lună, că o să apară o nouă modă etc. Cel mai bun exemplu este cel al Reginei Marii Britanii, care îsi face pariurile pe caii săi, pentru Cursa Reginei, cu câteva luni înainte. Acolo, pariurile sunt considerate drept o activitate economică normală, nu există pariuri ilegale. De altfel, cred că nici la noi nu mai sunt. Modul de organizare al bookmakerilor din Anglia si relaţia lor pe linie fiscală cu statul este una dintre cele mai bune din lume. Asta înseamnă o piaţă matură – să fie înţeleasă de clienţi, impozitată ca o activitate economică normală si să nu aibă sens peiorativ.
Când vom ajunge la acest nivel?
Cred că cel mai mult o să ne ajute faptul că am ajuns stat membru al Uniunii Europene. Si în acest domeniu o să fie o aliniere a legislaţiei, chiar dacă nu este una dintre priorităţi. În zece ani, e posibil să avem o piaţă matură.
Miză on-line
Celelalte segmente ale pieţei pariurilor – serviciul „de stat” si pariurile on-line au o dezvoltare separată. Pariurile on-line sunt prezente pe piaţă de trei ani, fiind oferite de operatori străini, din interiorul Uniunii Europene. Legislaţia românească interzice pariurile on-line din România, însă clienţii locali beneficiază de libertatea de circulaţie a serviciilor în interiorul UE. Statul trebuie să se bazeze pe buna-credinţă a celor care câstigă în privinţa declarării venitului din pariurile on-line.
„Nu stiu dacă e acoperit 10% din potenţialul de piaţă în acest moment. Cel care pariază on-line trebuie să aibă un card, un cont, calculator si acces la internet. Acestea sunt condiţii care reduc numărul de clienţi, dar poate, cu schimbarea de mentalitate si de generaţii, vor evolua si pariurile on-line”, afirmă Smeadă. În prezent, pariurile on-line sunt la un nivel de aproximativ 15%-20% din volumul caselor de pariuri private.
Sursa :